La 26 mai 2021, 27 reprezentanți ONG, APL și lideri comunitari din Regiunea de Nord a Republicii Moldova au mers într-o vizită de studiu în com. Sarata Veche, r-l Fălești.
Scopul vizitei a fost preluarea bunelor practici de implicare a cetățenilor în soluționarea problemelor locale din comunitate, preluarea experienței de colaborare cu organizațiile donatoare din Republica Moldova, și, de asemenea, experiența de colaborare a administrației publice locale cu asociațiile obștești din localitate. În cadrul vizitei participanții au avut ocazia să vadă rezultatele proiectelor comunitare de succes din localitate și să înțeleagă care este mecanismul care stimulează activismul cetățenilor. Gazda evenimentului a fost A.O. „Viitorul” și primăria com. Sarata Veche r-l Fălești.
Începând cu luna ianuarie 2021, nouă asociații obștești din regiunea de Nord a Republicii Moldova beneficiază de instruire, consultanță în accesare de fonduri, suport logistic și asistență tehnică în dezvoltarea capacităților ONG, în vederea implicării mai active a societății civile în procesul de dezvoltare locală. Activitatea este parte componentă a proiectului „Crearea Serviciului de suport instituțional pentru OSC din Regiunea de Nord a Republicii Moldova” implementat de A.O. Pro Cooperare Regională.
Proiectul ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer (KAS), va oferi în perioada anilor 2019-2021 granturi în valoare de circa 3 milioane de euro Organizațiilor Societății Civile, care își desfășoară activitatea în afara orașului Chișinău.
Proiectul ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” este implementat în parteneriat cu Centrul Analitic Independent ”Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă ”ADEPT”, Asociația pentru Politica Externă și Asociația Obștească Centrul European Pro-Europa din Comrat.
Scopul Proiectului este de a contribui la dezvoltarea societății civile de nivel local din Republica Moldova care promovează și monitorizează transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.
Conținutul acestei publicații este responsabilitatea exclusivă a Proiectului „Crearea Serviciului de suport instituțional pentru organizațiile societății civile din Regiunea de Nord a Republicii Moldova” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.