Lansarea Programului de Granturi Locale „Cetățenii și organizațiile societății civile – împreună împotriva corupției”

Lansarea Programului de Granturi Locale „Cetățenii și organizațiile societății civile – împreună împotriva corupției”

AO „Pro Cooperare Regională” anunță lansarea Programului de Granturi Locale, derulat în cadrul proiectului „Cetățenii și organizațiile societății civile – împreună împotriva corupției”. Apelul de granturi locale este derulat cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Programul de granturi locale își propune să contribuie la creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor din regiunea de Nord a Republicii Moldova, în special în rândul tinerilor, referitor la importanța implicării lor în activități de prevenire și luptă împotriva corupției.

Realizarea acestui scop va avea loc in special prin implicarea cetățenilor si societății civile în activități de prevenire si combatere a corupției, precum și in procesele de elaborare si monitorizarea a politicilor si documentelor anticorupție.

Prin intermediul Programului de Granturi Locale se va oferi suport financiar pentru maxim 20 OSC-uri de nivel local din Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova pentru susținerea cetățenilor si societății civile în activități de prevenire și combatere a corupției precum si in procesele de elaborare si monitorizarea a politicilor si documentelor anticorupție.

Concursul este adresat Organizațiilor Societății Civile de nivel local (OSC).

Raioanele eligibile pentru participare la apel sunt: Briceni, Ocnița, Edineț, Dondușeni, Rîșcani, Drochia, Soroca, Glodeni, Fălești, Florești, Sîngerei și mun. Bălți.

Suma totală a Programului de Granturi Locale constituie 350.000 euro.

Granturile vor fi acordate, fiind clasificate în trei categorii, respectiv, cu valoare estimativă de:

–           Granturi mici               până la 10.000 Euro;

–           Granturi medii             până la 25.000 Euro;

–           Granturi mari               până la 30.000 Euro.

Termenul limită de prezentare a propunerilor de proiect este:

  • 23 octombrie 2022, ora 24:00.

Condițiile de participare la concursul de granturi în regiunea de dezvoltare Nord sunt specificate în Ghidul solicitantului.

Întrebările privind acest concurs pot fi trimise la adresa grants.procore@gmail.com, cu subiectul „Întrebare concurs de granturi locale” până la data de 10 octombrie, ora 17:00.

Pentru a participa la concursul de granturi, organizațiile interesate vor depune on-line, expediind dosarul complet, arhivat la adresa de e-mail: grants.procore@gmail.com

Dosarul va conține următoarele documente: 

  1. Propunerea de proiect, Anexa 1 Propunere de proiect;
  2. Bugetul proiectului în MDL, Anexa 2 Bugetul proiectului;
  3. Profilul organizației, Anexa 3 Profilul organizatiei;
  4. CV-urile echipei de implementare;
  5. Ultimul extras din Registrul de Stat al organizațiilor necomerciale;
  6. Copia statutului organizației;
  7. Situațiile financiare pentru ultimul an.

Pentru OSC-urile care intenționează să participe la Programul de Granturi Locale, în perioada imediat următoare urmează a fi organizate două Sesiuni de Informare, în cadrul cărora se va oferi răspuns la toate întrebările legate de Programul de Granturi. Despre data și locul petrecerii acestor sesiuni, vom reveni cu informație adăugătoare în următoarele zile.

Partajare: