La data de 15 octombrie 2020, AO Centrul de Consultanță și Școlarizare în Agricultură Glodeni a organizat Conferința de lansare a proiectului „Un mediu mai curat și sănătos pentru cetățenii din localitățile Iabloana, Hîjdieni și Cajba”. La eveniment au participat vicepreședintele raionului Glodeni, Marian Țărnă, primarii localităților implicate în proiect și locuitorii acestor localități – potențiali beneficiari ai proiectului.
AO Centrul de Consultanță și Școlarizare în Agricultură Glodeni este beneficiara Programului de granturi locale al Uniunii Europene și implementează proiectul „Un mediu mai curat și sănătos pentru cetățenii din localitățile Iabloana, Hîjdieni și Cajba” în satele Hîjdieni, Cajba și comuna Iabloana, raionul Glodeni.
Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Parteneriil proiectului pentru regiunea Nord sunt AO Pro Cooperare Regională și AO CASMED.