Arderea frunzelor și a resturilor vegetale este periculoasă!

Arderea frunzelor și a resturilor vegetale este periculoasă!
Voluntarii Gărzii Verzi și astăzi au mers „de la casă la casă” în toate zonele municipiului Edineț, inclusiv în satele Alexandreni și Gordineștii Noi, pentru a informa locuitorii despre efectul nociv al arderii frunzelor și resturilor vegetale asupra sănătății oamenilor și a mediului înconjurător! La acțiune au aderat specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Edineț, care au mers în comunitate alături de voluntari și specialiștii din primărie.
Echipa de voluntari care nu a avut astăzi în componența sa un adult, s-a confruntat cu situații dificile, în care 3 locuitori ai Edinețului și-au permis expresii vulgare în adresa copiilor, afirmând că „ard frunzele și le vor arde în continuare, fără ca cineva să-i învețe cum să trăiască”. Acestor indivizi le zicem: prin această acțiune, copiii vin în sprijinul adulților, ca să le trezească rațiunea și bunul simț. Cu sancțiuni vor veni nu ei, ci reprezentanții organelor de control.
Voluntarii au avut astăzi parte și de manifestări de solidaritate din partea edinețenilor: au fost susținuți de locuitori care și ei luptă în cartierele în care locuiesc pentru un mediu curat și sănătos. Astfel, rândurile noastre se înmulțesc, iar suportul reciproc ne încurajează în convingerea că facem o treabă bună pentru orașul nostru și pentru oameni.
Mulțumim mult partenerilor și susținătorilor pentru implicare și suport în realizarea faptelor bune!
ASOCIAȚIA OBȘTEASCĂ „ASOCIAȚIA REPUBLICANĂ PENTRU INIȚIATIVE SOCIALE „ARIS” este beneficiara Programului de granturi locale al Uniunii Europene și implementează proiectul ”Promovarea gestionării raționale a deșeurilor vegetale„ în municipiul Edineț în perioada august 2020 – februarie 2021, în colaborare cu Primăria municipiului Edineț. Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerii proiectului pentru regiunea Nord sunt AO Pro Cooperare Regională și AO CASMED.
Partajare: