Am trecut la altă etapă de lucrări – AO Colaborare

Am trecut la altă etapă de lucrări – AO Colaborare
După ce au terminat de schimbat majoritatea ferestrelor și au instalat sticlele în rame, meșterii au trecut la altă etapă. De luni au început a astupa golurile și nivela glafurile ferestrelor și pervazurile în așa fel ca să nu mai ateste pierderi de căldură. Conform contractului compania mai are de adus încă o fereastră, și în timpul întâlnirii la obiect cu inginerul companiei i-am arătat care fereastră trebuie înlocuită la cererea beneficiarului. În timpul monitorizării lucrărilor am discutat cu inginerul și cu lucrătorii despre calitatea lucrărilor și materialelor folosite. Acuma se îndeplinesc lucrări de finisare pe interior. Sperăm că în scurt timp vor fi aduse și instalate regletele și tencuirea glafurilor pe exteriorul ferestrelor noi din PVC.
AO „Colaborare” este beneficiara Programului de granturi locale al Uniunii Europene și implementează proiectul „Eficientizare pentru buna educare” în satul Cuconeștii Noi, raionul Edineț, regiunea Nord.
Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Partenerii proiectului pentru regiunea Nord sunt AO Pro Cooperare Regională și AO CASMED.
Partajare: