Circa 30 antreprenori din Sîngerei informați despre sursele de finanțare existente

Circa 30 antreprenori din Sîngerei informați despre sursele de finanțare existente

Astăzi, 12 decembrie, la Sîngerei a avut loc o sesiune de informare pentru antreprenorii din raion, cu privire la sursele de finanțare pentru dezvoltarea afacerilor. Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului „Facilitarea accesului la piață pentru fermierii mici și mijlocii din Regiunea de Nord”, implementat de A. O. „Pro Cooperare Regională” în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie, Filiala Bălți și A.O. „Centrul Inițiativelor Private”, cu susținerea financiară a Uniunii Europene și cofinanțat de Suedia, prin intermediul Fundației Est-Europene, în cadrul Proiectului “Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării”.

Directorul Camerei de Comerț și Industrie, Filiala Bălți, Galina Codița, le-a vorbit celor 30 de antreprenori, prezenți la eveniment, despre specificul Camerei de Comerț și Industrie, programele pe care le implementează pentru mediul de afaceri și posibilitățile de cooperare, dar și despre oportunitățile poriectului „Facilitarea accesului la piață pentru fermierii mici și mijlocii din Regiunea de Nord”, implementat de A. O. „Pro Cooperare Regională”.

Vitalie Rusu, Directorul de proiect, a menționat că scopul acestei sesiuni de informare este abilitarea antreprenorilor pentru obținerea suportului financiar în dezvoltarea afacerilor și a abilităților manageriale. ÎMM vor avea oportunitatea de a utiliza acest suport consultativ, pentru majorarea competitivităţii lor, pentru elaborarea și implementarea planurilor de afaceri, pentru extinderea producerii şi gamei de servicii, pentru creșterea eficienţei afacerilor etc. În continuare, Vitalie Rusu, a prezentat activitățile proiectului „Facilitarea accesului la piață pentru fermierii mici și mijlocii din Regiunea de Nord” și informația despre serviciile Centrului de suport în afaceri ”SMART HUB”.

În cadrul sesiunii de informare, Lilia Banuh, consultant din cadrul A.O. „Centrul Inițiativelor Private”, a prezentat informația despre programele de finanțare active și condițiile de aplicare pentru IMM.

Merită și prietenii tăi să știe ASTA, dă un share!

Partajare: