În prima etapă a fost anunțat că vor fi selectați 9 beneficiari cu care se va lucra în acest an.
În urma vizitelor în teritoriu vă prezenăm lista finală a organizațiilor selectate:
- A.O. „Optimiștii”, s. Târnova r-l Edineț;
- A.O. „Lunca Ciuhurului”, s. Hlinaia r-l Edineț;
- A.O. „Pomul Verde”, s. Bocani r-l Fălești;
- A.O. „Baștina”, s. Balanul Nou r-l Râșcani;
- A.O. “Speranța-Mihăileni”, s. Mihăileni r-l Râșcani;
- A.O. “Genul-Nord”, s. Recea r-l Râșcani;
- A.O. „Asociația Băștinașilor din Băhrinești”, s. Băhrinești r-l Florești;
- A.O. “Urmașii lui Leonardo”, s. Limbenii Noi r-l Glodeni;
- A.O. “Glia”, s. Roșietici r-l Florești.
Scopul proiectului este de a contribui la dezvoltarea instituţională şi consolidarea capacităţilor organizaţiilor societății civile prin crearea unui Serviciu de Suport Instituțional pentru OSC şi ca urmare creşterea rolului sectorului asociativ în implementarea politicilor publice la nivel local şi regional. Acest proiect este finanțat din sursele Proiectului ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer (KAS), care va oferi în perioada anilor 2019-2021 granturi în valoare de circa 3 milioane de euro Organizațiilor Societății Civile, care își desfășoară activitatea în afara orașului Chișinău.
Proiectul ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” este implementat în parteneriat cu Centrul Analitic Independent ”Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă ”ADEPT”, Asociația pentru Politica Externă și Asociația Obștească Centrul European Pro-Europa din Comrat. Scopul Proiectului este de a contribui la dezvoltarea societății civile de nivel local din Republica Moldova care promovează și monitorizează transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.